Adrian Ţuţu spune că a compus versurile pentru mama sa. Aşa îşi alină el dorul după părinţi!

Tutu Adrian Cristian: Am compus versuri pentru mama mea, aceasta fiind o modalitate de a-mi alina sufletul

Baiatul orfan de ambii parinti, care a impresionat pana la lacrimi publicul si juriul la ce-a de-a treia editie a super show-ului “Romanii au talent” intrepretand piesa compusa de el, are o poveste emotionanta de viata.

Ţuţu Adrian Cristian implineste pe 11 martie varsta de 19 de ani. S-a nascut in Bucuresti, insa cand avea 4 ani parintii au decis sa se mute in Focsani. Erau o familie de 5 membri, trei copii (el, sora Mihaela mai mare cu 10 ani, si fratele Marius mai mare cu 11 ani decat el) si parintii.

Decizia de a parasi Bucurestiul, a fost luata in urma unor probleme financiare. Pana atunci, tatal sau le asigurase un trai minunat, lipsit de griji, insa problemele financiare au intervenit pe termen lung, iar grija zilei de maine si datoriile i-au pus pe ambii parinti la pamant cu moralul.

Cand avea 5 ani, a ramas orfan de tata
“Tata, care suferea de diabet, a facut pe sistem nervos complicatii ale bolii, de paralizie, orbire partiala, blocaj renal si in cele din urma deces, toate succedate intr-un timp foarte scurt. Aveam 5 ani atunci, nu mai stiu foarte multe, stiu doar ca eram lumina ochilor lui, eram cel mai rasfatat si golul lasat in sufletul meu a fost mare, pe masura dragostei ce mi-a daruit-o. In timp ce tata era in agonie, mama se chinuia cu o depresie crunta in spitalul de psihiatrie din Focsani. Tragedia a facut ca tatal meu sa decedeze in timp ce mama era in spital. Ea nestiind in mare ce se intampla, a fost pusa in fata faptului implinit, fiind externata pentru a merge la inmormantare. A fost foarte greu pentru noi si mai ales pentru ea, ca un cosmar, depresia instalandu-se definitiv in sufletul ei”.

Fratii i-au povestit ca atat ei cat si familia mamei s-au chinuit mult cu ea, atat acasa cat si in spitalele de psihiatrie, pentru a o ajuta sa-si revina. Avea momente cand era lucida, insa erau prea putine.

Cu toate ca viata isi urma cursul (el mergea la scoala, sora sa intrase la facultatea de drept in Bucuresti, fratele lui lucra), boala mamei sale se agrava in fiecare zi.

Mama a cazut prada depresiei si, intr-un moment de ratacire, s-a aruncat de la etaj
“Tin minte, desi aveam doar 9 ani, ca sora mea nu reusise sa fie alaturi de noi pentru ca era la Bucuresti la facultate, iar fratele meu era plecat undeva in oras unde isi gasise un loc de munca. Eram doar eu si mama. Mama era foarte tulburata, nu putea dormi deloc, avea saptamani nedormite, medicamentele nu o ajutau deloc. In acea zi, pe 22 decembrie, facea pregatiri pentru Craciunul ce urma sa vina, impodobisem bradul impreuna, spalase rufe, dar era foarte tulburata, nu-si gasea locul, vroia sa doarma insa nu putea adormi. Eu am coborat pana la un prieten din bloc cu care ma jucam de obicei si in minutul urmator, o bataie in usa anunta ca s-a intamplat ceva. Un vecin anunta ca cineva a cazut de la etaj. Am coborat intr-un suflet simtind ca este mama, din pacate ceea ce am simtit chiar se intamplase si da, mama mea cazuse si zacea jos pe asfalt, era intreaga si fara lovituri astfel incat Dumnezeu sa mi-o lase in amintire asa frumoasa cum era. Acea imagine ma urmareste si acum. Cei din jur erau alarmati am vrut sa ma apropii, dar nu am reusit si din nefericire nu am apucat sa o pup pentru ultima data. Moartea a intervenit in noaptea de 23 decembrie, in urma unor complicatii interne. Acea tulburare a dus-o pe mama la disperare, ea uneori spunea ca ar vrea sa zboare (erau gandurile ei haotice determinate de boala). As vrea sa intelegeti ca moartea mamei a fost un accident cumplit, ca urmare a acestei urate depresii, nu a fost o sinucidere, nu avea cum! Mama nu era lucida, nu era un om rational in acel moment. Ea ne iubea foarte mult, enorm, pe mine, mezinul, ma adora. Nu avea cum sa ne paraseasca in mod voit, eram totul pentru ea”.

In primul an dupa moartea mamei, de el au avut grija fratii sai. Dupa aceea fratele a plecat in Italia sa lucreze si, intrucat sora sa era la facultate in Bucuresti si ii era greu sa faca naveta, a fost luat de bunica lui care a avut grija de el.

A avut noroc cu familia mamei care l-a ajutat foarte mult
” Desi am avut tot ce mi-a trebuit, totusi in sufletul meu lipsea ceva, gasindu-mi refugiul in prietenii mei si in dans (breck dance) incercand sa fac din asta un viitor. Dansam peste tot, la balurile bobocilor, pe strada, in cluburi, faceam repetitii zilnice, dar familia nu prea accepta ca eu sa fiu asa. Apoi am cunoscut muzica si am compus prima mea melodie - “Poveste”, se intampla prin 2007. Daca ma gandesc mai bine, faceam versuri inca din scoala, am compus versuri pentru mama mea, aceasta fiind o modalitate de a-mi alina sufletul. Odata ce am cunoscut muzica simteam asta in suflet, vroiam mai mult de la mine; plecam de la bunici si veneam in apartamentul unde copilarisem si compuneam versuri. Simteam ca traiesc ceea ce scriu in versuri, muzica era singurul lucru in care ma regaseam, unde ma descarcam si unde puneam mult suflet”.

Adrian si-a dorit sa faca muzica si pentru ca bunicii nu ii placea ceea ce vroia sa faca, la varsta de 15 ani a plecat in apartamentul lasat de la parinti si a hotarat sa stea singur si sa se apuce sa faca muzica, crezand ca va fi usor si ca va reusi.

La un moment dat a fost nevoit sa mearga la munca in santier ca sa poata avea o paine pe masa. Dar nimic nu l-a oprit sa faca ceea ce a vrut sa faca, chiar daca a suferit si a rabdat de foame de multe ori, a inchis ochii pentru ca visul lui era sa cante, sa fie mandru de el si cand va privi spre cer sa creada ca si parintii lui sunt mandri de el.

A compus in tren, in drum spre Constanta, versurile de la cantecul compus de el special pentru "Romanii au talent"
“Si iata-ne in anul 2010 undeva prin septembrie, nu retin exact dar cred ca pe 12, stateam la lumina lumanarii si scriam niste versuri..... Am primit un telefon de la cineva si am aflat ca este un concurs la PRO TV si am mers la o sala de internet, mi-a luat cam 20 de minute cat sa ma inscriu si mi-am incercat norocul. Aveam lacrimi in ochi, eram fericit, dar si trist pentru ca nu aveam bani sa merg la Constanta. Nu aveam nimic pregatit, dar am zis ca fac orice pentru a merge acolo, asta e sansa mea. Am mers la un prieten si l-am intrebat daca are sa ma ajute cu niste bani chiar daca nu prea aveau, parintii lui mi-au oferit ajutor. Apoi chiar nu aveam idee ce sa compun, stiind ca acelasi prieten care imi daduse bani, stie sa faca si negative si mi-am incercat si a doua oara norocul. El m-a ajutat sa fac negativul. Se facuse 5 dimineata si trebuia sa plec spre Constanta; aveam negativ dar nu aveam versuri. Mi-am luat un caiet, un pix si in drum spre Constanta am compus piesa pe care am cantat-o in emisiune. Vreau sa zic ca a fost prima data in viata cand m-am simtit implinit, cand am simtit ca pot mai mult. Vreau sa va multumesc pentru ca mi-ati dat o sansa si vreau sa va spun ca sunteti cea mai mare realizare a mea de pana acum!”
Vezi mai multe articole despre: , ,

Românii Au Talent

Numai aici puteţi citi cele mai noi ştiri despre concurenţii emisiunii Românii Au Talent şi numai aici puteţi urmări înregistrări cu cele mai importante momente din emisiunea care a fascinat România.

5 comentarii

  1. esti super Adrian...bafta in continuare!...si fi sigur ca parintii tai sunt foarte mandri de tine :)

  2. Cel mai tareee :(( :X

  3. intr-un fel e trist,si imi pare rau pt tine,dar ma bucur ca totusi mergi mai departe:);)bafta >:D<

  4. intr-un fel e trist,si imi pare rau pt tine,dar ma bucur ca totusi mergi mai departe:);)bafta >:D<

  5. te inteleg prin ce ai trecut...eu am crescut fara mama de la varsta de 7 ani...nu mi-a fost de loc usor, acum astept sa termin liceul si sa plec din casa parinteasca(ma doare asta dar,,,)pentru ca nu mai suport comportamentul jalnic al mamei vitrege....mult succues in continuare, EU te sustin! mult noroc:*

Scrie un comentariu